(OFERTĂ UNICĂ) TIMPUL + cartea „Ştefan cel Mare, Voievod al Moldovei” cu doar 77 de lei

RaMa-3068

Cu ocazia aniversării a 14 ani de la lansarea pe piața mediatică din Republica Moldova, TIMPUL editează această carte dată uitării sau chiar necunoscută.

Abonează-te la TIMPUL + Cartea cu doar 77 de lei și vei primi timp de două luni ziarul Timpul (noiembrie și decembrie) + „Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei” de A. Boldur. Primii 100 de abonați vor primi BONUS din partea „Acțiunea 2012” un tricou simbolic cu Ștefan cel Mare.

Puteți achita online AICI, la sediul Redacției noastre sau la orice oficiul Poșta Moldovei.

Ziarul TIMPUL a luptat dintotdeauna pentru valorile naționale și a scris de câte ori a fost nevoie despre importanța cunoașterii istoriei naționale dar și universale.

Iar așa cum, paginile ziarului nu sunt suficient de încăpătoare pentru tot ce se poate spune, Editura TIMPUL scoate din arhive și republică una dintre cele mai reușite cercetări istorice dedicate domnitorului Ștefan cel Mare, semnată de Alexandru V. Boldur, istoric şi jurist.

Născut în 1886, la Chişinău, A. V. Boldur și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în România, unde s-a repatriat în 1924. Pe parcursul activității sale științifice a făcut numeroase investigaţii în problema apartenenţei Basarabiei la spiritualitatea românească, iar, în paralel cu activitatea didactică, a efectuat cercetări în domeniul istoriei românilor, consemnând rezultate în numeroase studii fundamentale, publicate sau rămase în manuscris. Alexandru Boldur a scris peste 100 de lucrări, printre care: „Basarabia şi relaţiunile româno-ruse”, publicată la Bucureşti şi, în lb. franceză, la Paris, în 1927; „Istoria Basarabiei, vol. I (Epocile vechi)” (Chişinău, 1937); „Istoria Basarabiei sub dominaţia rusească: 1812-1918 (Vol. III)” (Chişinău, 1940); „Muzica în Basarabia”, (1939); „Basarabia românească” (Bucureşti, 1943); „Istoria Transnistriei” (Odesa, 1942); „Românii și strămoșii lor în istoria Transnistriei” (Iași, 1943); „Marea Tracie”, în l. franceză, doar Vol. I (1980, Madrid); „Imperialismul sovietic și România” (2000, București).

Printre aceste cercetări istorice de o valoare incontestabilă se numără și „Ştefan cel Mare, Voievod al Moldovei”, publicată la Madrid, în 1970. Ştefan cel Mare prezintă, în istoria Moldovei, în istoria românilor şi în istoria universală, o figură proeminentă, prin calităţile sale alese, manifestate în conducerea Moldovei.

„A condus-o un timp îndelungat, peste 47 de ani, aproape o jumătate de secol, şi în acest timp a avut 36 de bătălii, dintre care numai două le-a pierdut, după propria sa mărturisire, făcută doctorului său Muriano. Dacă am compara anii de domnie cu numărul de bătălii, am constata că a rămas liniştită numai o pătrime din aceşti ani, ceea ce înseamnă o tensiune internă extraordinară și pare a fi o enigmă, cum a putut suporta ţara moldovenească această extremă încordare a tuturor puterilor sale? De unde vine această vitalitate extraordinară a poporului? Cum se poate explica politica externă, generatoare de multe războaie, deseori pustiitoare şi dezastruoase?”, ne spune autorul Alexandru V. Boldur în prefața cărții. Răspunsul la aceste întrebări și multe altele, ni le-a dat istoricul Alexandru V. Boldur, în cartea „Ştefan cel Mare, Voievod al Moldovei”.

Așadar, cu ocazia aniversării a 14 ani de la lansarea pe piața mediatică din Republica Moldova, TIMPUL editează această carte dată uitării sau chiar necunoscută. Toți doritorii o vor putea cumpăra în chioșcurile și librăriile Moldpresa, la prețul de 60 de lei. Mai mult decât atât, veți avea parte de reduceri considerabile abonându-vă la ziar cu oferta specială care include cartea „Ştefan cel Mare, Voievod al Moldovei”. De altfel, abonații vor primi drept cadou un tricou cu simbol, din partea Platformei unioniste Acțiunea2012.

Lasă un răspuns